Despre noi

În România, despre mâncarea liofilizată nu se știe cam nimic. De altfel, până acum 3-4 ani, nici noi nu aveam idee că există așa ceva: mâncare gătită, complet deshidratată, dar care, odată ”retratată” cu apă revine la forma inițială în nici 5 minute. Între timp, avem un mic business bazat pe acest tip de alimentație. În spatele Dryfood suntem noi, Mirona, Bogdan și Bogdan, prieteni, foști colegi de job, de ceva timp mici antreprenori.

Ne adresăm unui public limitat, dar de soi, cu preocupări interesante, cu povești de spus, cu dorința de a încerca tot timpul ceva nou. Trăgând linia, clienții noștri fac parte din două categorii destul de diferite. În primul rând, pasionații de activități outdoor – alpinism, trekking, mountain biking, yachting, pescuit, maratoane. Apoi, într-o măsură mai mică, experţii în supravieţuire (prepperii), atrași de termenul mare de garanție, de 25 de ani, al unora dintre produse.

Din iunie 2017, când am pornit Dryfood, și până acum am devenit distribuitori ai celor mai importanți producători europeni de mâncare pentru expediții. Englezii de la European Freeze Dry (cu brandurile Summit to Eat și Fuel Your Preparation), care dețin aproape jumătate din piața de alimente liofilizate, companiile germane Travellunch, MSI și LYO Food, câștigătoare a zeci de premii din industria outdoor, francezii de la Voyager, Trek’n’Eat (parte din grupul elvețian Katadyn).

Produsele sunt testate în primul rând de noi. Ne puteți întreba, deci, orice despre felurile de mâncare din meniul nostru, de procesul de producție, de conservare, pe scurt, orice – nu eram experți în alimentație, dar am devenit :)

Între timp, aici puteți afla cam tot ce e mai important de știut despre liofilizare, aici sunt producătorii cu care lucrăm, aici este oferta noastră.