Unul dintre cei mai importanți ambasadori ai brandului LYO FOOD, Kilian Jornet, a primit distincția de ”aventurierul anului” din partea National Geographic.
Împins de dragostea pentru munte și de dorința permanentă de a-și forța limitele fizice, Kilian Jornet a reușit o premieră pentru atleții din întreaga lume: atingerea Everestului de două ori la interval de 5 zile, fără oxigen. Așa il descrie National Geographic pe catalanul Kilian Jornet (31 de ani), cu ocazia acordării distincției de ”aventurierul anului” pe 2018, primită anterior și în 2014.
Părinții săi erau cabanieri și ghizi montani în Pirineii catalani, iar la puțin timp după împlinirea vârstei de 3 ani, Kilian escalada primul vârf de 3.000 de metri, Tuc de Molieres. Următorul prag, de 4.000 de metri, l-a atins la șase ani, când a urcat pe Breithorn, la granița dintre Italia și Elveția. În 1999 s-a apucat serios de schi de tură, iar din 2003 a devenit membru al echipei naționale a Spaniei. În 2004, 2005 și 2006 a câștigat recunoașterea de ”Sportivul catalan al anului”, iar de atunci premiile s-au ținut lanț. La fel și recordurile bătute. Este de șase ori campion mondial la ski running, a câștigat cele mai importante maratoane ale lumii și deține recordurile de cea mai rapidă urcare și coborâre a unora dintre cele mai dificile vârfuri ale lumii.
Cum a ajuns la mâncare deshidratată: după o intoxicație la 7.000 m
Cel mai cunoscut proiect al său este ”Summits of My Life”, prin care și-a propus să stabilească recorduri de urcare - coborâre a câtorva dintre cele mai importante vârfuri ale planetei. A reușit până acum în cazul Kilimanjaro (5,895 m, record de 7 ore și 14 minute, doborât însă câteva luni mai târziu), Mont Blanc - Chamonix (4,810 m, record de 4 ore și 57 de minute), Matterhorn (4.478 m, 2 ore și 52 minute, Denali (6.168 m, 11 ore și 48 minute, cu 5 ore mai puțin decât recordul anterior), Aconcagua (6.960 m, 12 ore și 49 minute, record depășit între timp) și Everest (8.848 m). Această din urmă performanță a stârnit mai multe controverse și a fost detaliată de presa din întreaga lume.
Prima ascensiune pe Everest a avut loc pe 22 mai 2017, cea de-a doua, pe 27 mai. De ambele dăți, Jornet a urcat pe cont propriu, fără oxigen suplimentar, fără ajutorul vreunui șerpaș (o reușită similară avusese, cu zece ani mai devreme, Pemba Dorje Sherpa, care a cucerit vârful de 2 ori la interval de 7 zile). Și asta, în condițiile în care a suferit și un episod de intoxicație alimentară, când deja trecuse de pragul de 7.000 metri. ”Deși mi-era înfiorător de rău, eram conștient că nu o să mor din asta. Apoi, a fost un sentiment plăcut când am realizat că, deși nu eram deloc în formă, eram suficient de pregătit fizic cât să merg mai departe.”
Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care a decis să renunțe definitiv la consumul de alimente necontrolate și a semnat contractul cu LYO Expedition, considerat atât cel mai ”luxos” brand de mâncare liofilizată, cât și printre singurele care conțin numai ingrediente organice.
Secretul - ritm cardiac foarte mic și multă pregătire psihică
Kilian Jornet este perfect înzestrat pentru alpinism și sporturi de anduranță. La 1,71 m și 58 de kg, are o constituție suplă; a atins un VO2 max (volumul maxim al oxigenului pe care corpul il poate consuma în regim de efort maximal) de 92 ml/kg/min, nivel aproape imposibil de atins. În repaus, inima sa bate cu doar 33 de bătăi pe minut (!). În opinia sa și a medicilor care îl supraveghează, abilitatea sa de a se antrena la foc continuu (refuză să își ia zile de odihnă), de a câștiga maratoane montane de 150 km și, în final, de a escalada Everestul de 2 ori într-o săptămână se datorează capacității sale extraordinare de recuperare. ”De când eram mic, eram cunoscut pentru cât de repede mă vindecam după orice căzătură sau tăietură. De aceea, de-a lungul timpului, am căpătat tot mai mult curaj și am ajuns la performanțele de azi”.
Dar cel putin la fel de importantă, crede Jornet, este pregătirea psihică. Înainte de a porni pe Everest, de exemplu, s-a forțat în mai multe rânduri să alerge câte 30 de ore fără oprire, inclusiv pe timpul nopții sau în condiții de temperaturi foarte scăzute. ”Mi s-a părut important să fac asta pentru a-mi limpezi mintea și a reuși să iau cele mai bune decizii, chiar și în condiții foarte dificile. ”Controlul emoțiilor este esențial în sporturile extreme, dar mai ales în alpinism. Euforia e la fel de periculoasă ca un arac de panică. E ok să te bucuri de ce faci, dar atunci când ai de luat decizii importante, nu trebuie să îți asculți emoțiile, ci să judeci la rece.”
