Una dintre cele mai titrate alpiniste ale lumii, Nina Caprez (32 de ani) a crescut într-un sătuc din Elveția, Küblis. La fel ca majoritatea prietenilor ei, și-a petrecut copilăria urcând pe munții din jur, iar la 13 ani a început să se preocupe mai serios de escaladă. Patru ani mai târziu, își începea cariera de sportiv profesionist, și ani la rând a participat la competiții cu profiluri diferite – bouldering, escaladă, alpinism. Din 2009 s-a dedicat alpinismului extrem, și de atunci, an de an, bifează unele dintre cele mai dificile rute din lume: Verdonschlucht, Hotel Supramonte, Delicatessen, Silbergeier sau Carnet d’Ardesse.
”O zi are 24 de ore, dar mi-aș dori să aibă măcar 40. Îmi trăiesc viața la maxim, ceea ce poate fi epuizant, din când în când. Datorită slujbei mele, sau mai corect spus, a ocupației mele, am șansa de a călători înconjurul lumii, de a întâlni oameni diverși și de a cunoaște culturi și locuri deosebite. Cum sunt o persoană destul de sensibilă, toate aceste experiențe mă ating și simt că am nevoie de timp să le diger, or rareori mă bucur de aceste clipe solitare. Adesea, am impresia că sunt spectator la un film de ficțiune, dar de fapt asta e viața mea :)
Sunt întrebată frecvent cât de dureros e alpinismul. Și e greu de răspuns, pentru că fiecare dintre noi are praguri diferite de durere. Și, mai important, atunci când faci ceva de bunăvoie, suferința resimțită e de cu totul altă natură decât atunci când ajungi într-o situație în care nu vrei să te afli. Eu îmi voi dedica întreaga viață alpinismului, deci nu aș îndrăzni să mă plâng sau să învinovățesc pe altcineva dacă nu reușesc să fac un traseu din rațiuni fizice. De câte ori am o reușită, simt că aflu multe despre mine, despre natură și despre interacțiunea umană în cele mai grele condiții. Alpinismul este nu numai joaca mea preferată, dar și cea mai bună școală a vieții. În concluzie nu, nu simt suferință nici atunci când corpul mă doare din toate încheieturile.
Atunci când accepți durerea fizică, dar alegi să fii recunoscător și să te bucuri de fiecare moment, cred că te întărești și devii mai bun. Până la urmă, așa e viața în general – un echilibru între sacrificiu și durere, bucuria clipei și alegerile personale.
Mă simt atât de norocoasă că am această pasiune, care îmi dă oportunitatea de a călători și de a cunoaște mereu noi și noi oameni. Totuși, senzațiile pe care le trăiesc atunci când fac o ascensiune sunt cam tot timpul familiare. Pot fi la capătul lumii, cu oameni cu totul străini, însă atunci când ating zidul, mă simt cumva ca acasă.
În lumea de azi, există o presiune permanentă de a avea succes, ba chiar avem tot felul de instrumente pentru a măsura succesul. Trebuie să avem obiective personale și profesionale, diplome, un CV stufos, să facem rost de bani ca să susținem o familie și a avea un viitor sigur. Am simțit dintotdeauna că nu mă regăsesc în acest tipar și că viața mea nu poate fi cuantificată astfel. De aceea, mă gândesc foarte rar cum o să-mi petrec sfârșitul vieții sau dacă despre mine se poate spune că sunt o persoană de succes. Ce știu e că sunt sănătoasă și iubesc ceea ce fac, iar acestea sunt cele mai de preț daruri pe care mi le-a oferit viața. Am grijă să dorm bine, să nu trișez la antrenamente, să mănânc sănătos, chiar și atunci când dorm în bivuac pe un perete, la -20 de grade. Pentru asta, nu le pot mulțumi suficient celor de la Lyo Food, care au grijă de alimentația mea de ani buni.
În comunitatea de alpiniști, îmi petrec timpul cu oameni care gândesc cam ca mine. Fericirea noastră stă în ceva cu totul imaterial, în a ne împinge limitele fizice și mentale. Achiziția unei mașini nu se încadrează în acest tablou.”
Nina Caprez are 32 de ani și de aproape un deceniu este ambasador global al producătorului de mâncare liofilizată Lyo Food.
