Steven Rinella este un fel de Bear Grylls al Americii - cap de afiș al celui mai important post TV de aventură și outdoor din SUA (Sportsman Channel), pasionat de munte, pescuit, vânătoare, dar și mare, mare gurmand. Recent, acesta a publicat in revista Outside o apologie a mâncărurilor freeze-dried. Este interesantă atât ca documentare, cât și ca experiență la prima mână a celui care se consideră cel mai mare fan al mâncării liofilizate.
Am călătorit de zeci de ori în jurul lumii pentru a testa noi experiențe culinare, și am încercat gusturi care te pot aduce la extaz. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că, de fapt, cele mai memorabile mese pe care le-am luat au constat într-un mix de prafuri și bucățele colorate, ceva apă caldă și o pungă metalică.
Îmi place să spun că am mâncat mai multe alimente liofilizate decât orice om de pe planetă – ceea ce este, probabil, o exagerare. Ce nu e deloc o exagerare este că am savurat absolut fiecare gură de mâncare la plic, nu pentru că ar fi neapărat produsul unui mare chef, ci și datorită locurilor în care m-am bucurat de aceste mese.
Acum ceva timp, în timpul unui traseu pe munte, am dat peste un deal de zăpadă produs de o avalanșă, care mi-a lungit excursia cu câteva ore neprevăzute. Se întunecase și m-am găsit în situația de a rămâne peste noapte în cel mai apropiat refugiu. După 12 de ore în care am consumat doar geluri energizante, când am ajuns abia mă țineam pe picioare. Mi-am amintit că aveam pe fundul rucsacului o pungă de mâncare freeze-dry cumpărată cu 6 luni în urmă, de la un Walmart aflat la 3.000 de km depărtare. Între timp, porția de spaghete cu sos și carne tocată zăcuse, alternativ, în buzunarul unei geci, în portbagajul mașinii, într-o raniță de vânătoare, pe podeaua bărcii, prin câteva corturi și, de ceva vreme, pe fundul rucsacului meu de munte. Tot ce-am mai fost în stare să fac a fost să fierb niște zăpadă pe aragazul portabil și să o adaug în pungă.
În timp ce savuram fiecare înghițitură din mâncarea rezultată, le muțumeam în gând oamenilor de știință care au inventat procedeul de liofilizare. Întors acasă, am decis să mă documentez și să promovez cât îmi stă în putere mâncarea freeze dried în rândul pasionaților de trasee montane sau orice aventuri în aer liber.
De ce preferă astronauții măncarea liofilizată
Atunci când menționezi liofilizarea, majoritatea oamenilor (din aceia puțini care au auzit de această metodă de conservare a mâncării) se vor gândi la alimentația astronauților. Și pe bună dreptate, ținând cont că pe stațiile spațiale mâncarea deshidratată este, practic, singurul tip de alimentație. Chiar și prima masă luată pe Lună, de către Neil Armstrong și Buzz Aldrin, a constat în bacon și piersici freeze-dried.
Însușirile care au făcut ca acest tip de mâncare să fie astăzi singurul consumat de inginerii NASA – greutatea minimă, rezistența la alterare, valorile nutriționale mari și ușurința cu care se prepară – au adus-o în timp și în atenția pasionaților de outdoor.
